Ce alegi între vinovăție🙈 și sănătate☀️?

Sunt Răzvan de la Inner Counselor și aseară, fără să mă simt vinovat, nu am mai trimis newsletter-ul. Am zis eu că vineri se întâmplă, dar am decis că mai bine mă culc. Textul îl scrisesem, dar era cam didactic, cu multe iterații și ștersături. Așa că dimineață l-am scris din nou, dintr-una, așa cum s-a așternut el.

Nu m-am simțit aseară vinovat, dar cu alte ocazii da.

Am simțit în viața mea vinovăție față de băiatul meu și am compensat-o în mod greșit prin răsfăț, față de partenera mea încercând să compensez cu gesturi exagerate, față de tatăl meu, în ultimii ani ai vieții lui, că nu fac destul pentru el. Și nu pentru că el era nemulțumit, ci pentru că eu eram nemulțumit, ajutat și de nemulțumirea binevoitorilor din jur, care îmi spuneau cum e corect să fac.

Spun asta nu ca o confesiune, ci ca o dovadă că nimeni nu e scutit, pentru că azi am să vorbesc de vinovăția întâlnită la cabinet.

Diferența dintre vinovăție și rușine este că vinovăția se simte pentru anumite acțiuni și în raport cu ceilalți, pe când rușinea se referă la propria persoană. Vinovăția e un fel de „nu faci destul”, iar rușinea e „nu ești destul”.

Știu că sunt clasificări mai științifice, dar din ce am observat eu, există forme mai sănătoase și mai nesănătoase de vinovăție.

„Mai sănătos” este când apare punctual prin vorbe grele, jigniri, manifestări necontrolate, lipsa de onestitate etc. Este atunci când într-un fel sau altul ai rănit pe cineva. Dacă îți dai seama de ce ai făcut, pe loc sau mai târziu, ai ocazia să (te) corectezi. Să explici, să îți ceri scuze, să spui că îți pare rău. Astfel, îndrepți lucrurile și față de celălalt, dar și față de tine, încercând să fie mai bine data viitoare. Sigur… dacă îți pare rău cu adevărat.

Am spus „mai sănătos” pentru că de fapt vinovăția nu ajută decât punctual și dacă e transformată într-o acțiune reparatorie pentru tine. E un sentiment care poate să te macine și să te urmărească.

De fapt, la un nivel mai profund, reacția ta agresivă pentru care simți vinovăție are o explicație. Orice emoție puternică și de necontrolat are o semnificație legată în primul rând de tine și mai puțin de celălalt. Asta merită contemplat și transformat.

Revenind la formele nesănătoase de vinovăție, ele sunt cele care persistă, se repetă și sunt cultivate de cel/cea cu care ai relația: părinte, copil, coleg, șef, partener/ă etc. . Ai senzația că oricât ai face nu e bine, nu e destul. Și din ce te străduiești mai tare, din ce iese mai prost. Te obosești mai mult, nervii sunt întinși la maxim și intri într-o spirală din care cu greu mai ieși.

Această vinovăție este ajutată și de nemulțumirea celuilalt: nu ai stat destul, nu ai sunat destul, nu ai iubit destul, nu te-ai aranjat destul, nu ai [..pune ce vrei tu..] destul. Capeți astfel impresia că ceva e în neregulă cu tine. Dar nu este. E vorba de străduințele tale care nu întrunesc standardele celuilalt și nici pe ale tale. Nici cu celălalt nu e neapărat ceva în neregulă.

Când realizezi că te soliciți prea mult și ajungi să pui limite la ce făceai, poți intra în faza a doua. În acel moment, poți fi, de exemplu, acuzat/ă că până atunci făceai nu știu ce și acum nu mai faci. Ca și cum un drept i-a fost luat celuilalt de către tine și din cauza ta suferă.

Acum sursa vinovăției tale se schimbă. Vine din îndoiala că poate nu ai făcut ce trebuia pentru tine și el/ea. E un discurs interior în care îți zici: „Dar dacă totuși, nu stau lucrurile chiar așa? Dacă dau eu dovadă de rigiditate, lipsă de empatie, egoism.” Și uite așa, călătoria vinovăției continuă.

În același timp, vinovăția pe care tu o simți, atrage oamenii și acțiunile care să ți-o cultive. Până la urmă și vinovăția e o alegere. Și dacă alegi să o simți, atunci Universul te susține să simți ceea ce pare să-ți fie propriu. Nu e ca o pedeapsă sau oglindire, ci ca o susținere pentru a-ți întreține starea pe care ai ales-o.

Dar scopul meu nu e să pun sare pe rană. După ce că te simți vinovat/ă îți mai și spun că e alegerea ta, ca să te doară și mai tare. Dorința mea e să te susțin să faci o schimbare care să te ajute.

Iar pentru o schimbare e nevoie mai întâi să conștientizezi vinovăția. Uneori facem lucruri din vinovăție, dar nu ne dăm seama. Gândurile repetitive că poate „nu e destul” sunt un semn, la fel ca nemulțumirea continuă a celuilalt.

Dar de ce apare vinovăția? Ea se simte atunci când te raportezi la un standard idealizat și îți neglijezi adevărul interior. Nu există noțiunea de tată, mamă, copil, soră, frate, angajat, manager, [ .. pune ce rol vrei tu..] perfect. Există însă adevărul tău care îți spune ce poți tu să faci și care este un minim omenos pe care să îl faci. Orice e în plus, este în virtutea unui simț al datoriei și a unui efort pe care dacă îl faci te poate extenua, amărî sau înfuria.

O relație are nevoie de responsabilitatea și munca amândurora ca să crească. Dacă tu tot oferi și prin relație îl hrănești pe celălalt emoțional, financiar, cu „servicii” etc., e posibil ca celălalt să se „hrănească” la nesfârșit din ea și să cultive doar nemulțumirea.

Acum, legat de ce poți face, eu cred că există câțiva pași:

1. Să conștientizezi vinovăția

2. Să îți dai seama care e adevărul tău interior și, realist vorbind, ce poți face tu

3. Poți să ai o discuție cu celălalt în funcție de disponibilitatea lui/ei de a comunica

4. Să te angajezi să faci doar ce e în deplin acord cu tine și să te ții de plan

5. Să rămâi prezentă și să te adaptezi pe parcurs. Relația are o dinamică și e nevoie să ajustezi planurile și acțiunile la realitate

6. Să ceri ajutorul dacă nu poți gestiona emoțiile sau daca simți că abuzul se agravează

Avem o viață și nu știm cât trăim.

Am întâlnit oameni care s-au îmbolnăvit sau și-au agravat starea de sănătate făcând lucruri din datorie, cu prețul autenticității. Îi poți numi eroi, dar e bine sa știi că unii dintre ei sunt eroi, fără să fie conștienți de alegerile lor.

Singura datorie pe care o ai este față de tine însuți/însăți. Fiecare face cât de bine poate, ținând cont de cunoștințe, disponibilitate și energie.

Nu cred în „s-ar fi putut mai bine”. Poți doar încerca data viitoare să faci mai bine, dacă alegi astfel. Trecutul este cum trebuia să fie.

Să fii autentic înseamnă să gândești, vorbești și acționezi în deplin acord cu adevărul tău. Oferind autenticitate îți asiguri un spațiu în care să primești autenticitate. Iar pe termen lung autenticitatea înseamnă sănătate și pace interioară.

Un weekend cu soare în suflet îți doresc!