Când pelerina mea a fost mai permeabilă decât mine🌧️

Dragă Cititoare/Cititorule,

Sunt Răzvan de la Inner Counselor și o să-ți povestesc despre o excursie la munte cu final neașteptat și ce am învățat din asta atunci, dar și acum.

Într-una din vacanțele de vară, pe la 20 de ani, am planificat să urc o vale nemarcată din Bucegi, împreună cu un amic și prietena lui. Nu era prima vale de acest gen, cu el mai mersesem la munte de multe ori, dar cu ea eram la prima excursie.

Am plecat din Bușteni, iar din Poiana Coștilei, pe o potecă pământoasă, am ajuns în Valea Mălinului. Am început să urcăm săritorile (trepte de stâncă), pe care din când în când te ajutai și de mâini ca să înaintezi.

Pe la mijlocul văii, am întâlnit o limbă de zăpadă întărită, pe care am urcat folosind urmele deja formate, cred că măcar o oră. Pentru echilibru a trebuit să ne sprijinim cu mâinile în zăpadă. Fără mănuși, fetei începuse să-i fie frig.

Treptat s-a coborât de pe munte o ceață lăptoasă, prin care se vedea doar la câțiva metri. Asta avea avantajul că fata nu realiza cât de mult mai aveam de urcat, dar și dezavantajul unui frig umed și pătrunzător.

După o vreme a început să și burnițeze ușor. Din când în când, ea mă întreba cât mai avem. Eu răspundeam vag că nu mai e mult, că o oră, că două… Atunci îmi spunea că ai mai zis asta odată. Eu încercam să o liniștesc. Și tot așa.

Cu fiecare pas, cu fiecare minut, tensiunea creștea tot mai mult. Ajungem în Brâna Coștilei și facem stânga spre hornul care să ne scoată pe platou lângă releul Coștila. Burnița se oprise, dar începuse să tune în depărtare. Cu puțin înainte de horn, ploaia a revenit cu stropi mari și pieziși și am văzut primul fulger. Imediat după am auzi un tunet mai puternic.

Îi dau fetei pelerina mea de fâș pe care eu o croisem și cususem cu grijă, spunându-i că o va proteja foarte bine. Și-o pune pe ea și ne așezăm toți trei ca niște popândăi pe iarbă, așteptând să treacă ploaia. La cum fulgera, nu era de ieșit pe creastă, dar nici acolo nu eram în siguranță. Treptat, am tăcut toți trei, în fața naturii dezlănțuite.

Mie mi se făcuse frică, jumătate să nu ne trăznească și jumătate de posibila ei reacție.

După minute bune de tăcere, care devenise tot mai apăsătoare, fata și-a întors capul spre mine și m-a privit fix, zicând:

-Știi ceva, Răzvane?!

M-am încordat tot, zicându-mi că… gata, au lăsat-o nervii. Dacă are o criză acum, eu ce fac? Cu prietenul ei de față, să-i dau două palme să o calmez? Nu mergea … În timp ce gândurile mi se rostogoleau în cap și așteptam încordat următoarea mișcare, ea continuă:

-Geaca asta a ta e de tot rahatul! Intră apă pe la fermoar!

Am răsuflat ușurat. Cu ce bucurie am primit aceste vorbe! Parcă brusc ploaia devenise un spectacol încântător. Am îngăimat ceva de genul “da, înțeleg, însă nu intră multă”. Deja mă relaxasem. Peste o oră și jumătate, între două ploi, eram la Cabana Babele.

Nu am știut atunci și nici mai târziu ce a fost în mintea ei și nici a prietenului meu. Nu am știut nici la ce să mă aștept, nici care va fi deznodământul. Pe parcursul întregii zile, lucrurile puteau lua o întorsătură nefericită, dacă nu tragică în multe moduri.

Am fost destul de norocos să fie cu happy-ending, dar m-ar fi ajutat atunci să fiu mai flexibil, realist și deschis înainte de excursie. Concluziile mele la sfârșitul acelei zile nu au fost legate de siguranță personală, riscuri și inconștiență. A fost mai curând ideea ca altă dată să fiu mai atent pe cine iau cu mine, că nu toată lumea e făcută pentru munte. Convenabilă concluzie, nu?

Ce vreau să spun cu povestea este că în orice situație de viață, încercarea de a înțelege perspectiva fiecărui protagonist îți poate deschide ochii și te ajută să ieși din capcana propriilor convingeri despre cine ești și ce vrei. Asta poate înlătura suferința, așteptările nerealiste, amăgirile și dezamăgirile sau chiar o tragedie, pentru tine sau ceilalți.

Acum te-aș ruga să te gândești dacă există o situație sau un eveniment din viața ta, din care cauza suferi. Închipuie-ți că în afara de tine, se uită la acel “ceva” alte 3 persoane, cu roluri și grade de implicare diferite. La ce concluzii crezi că ajunge fiecare?

Daca vrei să îmi scrii despre asta, m-aș bucura și promit să îți ofer și eu un punct de vedere.