Conștientizările vin sau nu, fără toceală

Dragă Cititoare/Cititorule,

Sunt Răzvan de la Inner Counselor și îți voi spune despre trei grade de conștientizare a lecților vieții.

Acum niște ani, când pățeam ceva neplăcut, întrebările mele erau “De ce mie?”, “Ce am făcut eu să merit asta?” sau „Cum sa pedepsesc pe cel care mi-a făcut rău?”. De parcă era scris undeva că sunt un privilegiat și nu merit să mi se întâmple lucruri rele.

Întrebările de mai sus, pe lângă gâdilarea vanității, mai aveau și efectul de căutare a vinovaților în exterior. Oamenii, universul îmi produceau neplăceri și eu sufeream. În acest fel, nu mă vedeam exact așa cum sunt și nu mă acceptam nici pe mine și nici ce pățeam.

Era calea directă spre victimizare și lipsa responsabilității.

Dacă ești acolo, te rog să ai răbdare și să citești în continuare.

După ce mi-am dat seama că nu sunt buricul pământului, am acceptat că ceea ce mi se întâmplă sunt consecințele a cine sunt eu. Chiar dacă nu văd sursa problemelor sau cauza inițială care a produs criza prin care trec, măcar accept că, cel puțin la un nivel inconștient, există în mine ceva care atrage acele experiențe.

Dacă ieșirea din garaj tot îmi este blocată, asta poate să însemne mai multe lucruri. De exemplu, că:

• eu la rândul meu îi încurc pe alții
• că trebuie să accept că nu sunt vreun ales al sorții căruia nu trebuie să i se întâmple asta
• să fiu mai grijuliu și să plec cu ceva timp înainte ca să găsesc șoferul nedisciplinat și să-și mute mașina
• sau.. poate alte motive.

Mai sus e doar un exemplu, dar morala este că dacă ceva neplăcut ți se întâmplă, ai ceva de învățat despre cum să faci mai bine unele lucruri, să îți schimbi niște comportamente, să ai niște înțelegeri despre experiențele trecutului.

Dacă vine conștientizarea este minunat. Ai o nouă înțelegere asupra vieții tale și poți să o integrezi în viața ta. Dacă nu vine, poți continua să te gândești din diverse perspective la lecția pe care o ai de învățat și lucrurile se vor lămuri.

Să poate nu.

Capcana în care poți să cazi este să te obsedeze găsirea unei lecții. Ce am eu de învățat din asta? Care e lecția? Minții tale îi plac obsesiile și îți va servi cu siguranță mai multe variante de răspuns, să ai de unde alege. Mai ales dacă s-a simțit neglijată în ultima vreme pentru că ai dat crezare mai mult simțirii tale decât logicii, mintea va fi bucuroasă că o bagi din nou în seamă. Nu-i zis însă că lecția pe care o vei găsi este cu adevărat lecția ta.

Acest gen de obsesie este semnul unui “tocilar spiritual”. E vorba de acela care vrea să înțeleagă totul și pierde atenția la prezentul vieții, își ia din bucuria trăirii momentului ca să găsească explicații. Dar ce găsește oricum e limitat.

Universul are nevoie de naturalețe și curgere nu de tocilari. O variantă mai bună este să nu forțezi descoperirea unei învățături. Uneori te împiedici pe stradă pur și simplu, fără nici un înțeles mai profund. Dacă ți se întâmplă să ai o înțelegere, e un bonus, dacă nu, viața merge oricum înainte.

Mai important este unde îți duci atenția și energia, care este adevărul tău acum, ce decizi și cum acționezi. Pentru că felul în care gândești și te comporți acum îți determină felul în care se desfășoară viața ta.

Mi-ar plăcea să-mi spui tu cum stai cu conștientizările? Vin multe și natural, cu poticneli și aleatoriu sau nu prea te interesează?